VIDEO | Nepotul lui Emil Cioran, Șerban Stavrescu, despre întâlnirea cu Lucian Blaga: „Eu țin minte, copil fiind, o persoană distinsă”

Nepotul lui Emil Cioran, Șerban Stavrescu, invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA, a povestit cum cunoscut personalități imense ale culturii românești, printre care și pe marele filosof Lucian Blaga.

Șerban Stavrescu a cunoscut, prin ilustrul său unchi, cei mai importanți intelectuali ai vremii. „Iar la o masă de steajar a poposit și Lucian Blaga și și George Coșbuc, când a scris poezia celebră «Suflecată pân la brâu, ducea rufele la brâu», s-a îndrăgostit de o gureancă (localnică din Gura Râului, județul Sibiu). Și Noica a venit acolo”, a povestit nepotul lui Emil Cioran, care a admis că a cunoscut marile personalități ale culturii române de la acea epoca prin integrarea în familia Cioran.

„Am avut șansa, chiar și pe Lucian Blaga nu pot să zic că l-am cunoscut eu, dar m-a cunoscut el pe mine. Era prieten cu nașul meu, doctorul Iubu (Mihai Iubu – n.r.)– a avut și el de suferit politic, a fost închis – care era cotat cel mai bun orelist din România, la Cluj. Iar Blaga îl vizita, iar eu țin minte, copil fiind, că mergeam la el, o persoană distinsă care ulterior mi-a spus să era el și avea înregistrat, și am ascultat pe magnetofon, toate discursurile ce le-o avut cu Lucian Blaga”, a povestit Șerban Stavrescu, la podcastul ALTCEVA.

Nepotul lui Emil Cioran, Șerban Stavrescu, este de profesie inginer constructor și a intrat în familia Cioran prin intermediul lui Aurel Cioran, fratele bun al filosofului, cu care mama sa s-a recăsătorit în 1979. Prin intermediul tatălui vitreg, Șerban Stavrescu a moştenit manuscrise, bunuri dar şi legendele nescrise ale familiei.

Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911 în comuna Rășinari, județul Sibiu, și a decedat pe 20 iunie 1995, la Paris. El a început la 17 ani studiul filosofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, printre profesorii săi aflându-se Tudor Vianu sau Nae Ionescu.

MedicuI Mihai Iubu, un mecena pentru Lucian Blaga

Medicul O.R.L. Mihai Aurel Iubu, asistent universitar la clinica O.R.L. din Cluj; originar din Găieşti, județul Dâmboviţa a fost acuzat că ar fi simpatizant al Mişcării Legionare și că a acordat îngrijiri medicale partizanilor din Valea Drăganului, fiind condamnat la 7 ani închisoare, cu detenţie la Cluj, Jilava, Gherla, Aiud, Salcia, în perioada 1957-1964, conform datelor culese de Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului.

Ce s-a întâmplat cu adevărat atunci este cuprins într-o mărturie cutremurătoare din arhiva Procesului Comunismului, respectiv din Colecția „Fenomenul Piteşti” (Reeducarea), oferită de Ioan Muntean, „La pas, prin «reeducările» de la Piteşti, Gherla şi Aiud”, mărturie care aduce lumină și asupra relațiilor dintre doctorul Mihai Aurel Iubu și Lucian Blaga.

Lucian Blaga s-a născut în 1895 în satul Lancrăm, judeţul Alba, din centrul Transilvaniei e fost nepotul lui Iosif Blaga, estetician, absolvent al Teologiei la Sibiu şiLiterele la Budapesta, care a fost profesor, apoi director la liceul Andrei Şaguna din Braşov. A călătorit în Suedia, Norvegia, Franţa. A fost membru al Consiliului Naţional al Unităţii Românilor, care a pregătit Unirea dela 1918 și vicepreşedinte al Senatului României (1928–1931).

Lucian Blaga, scriitor, a absolvit Facultatea de Teologie din Cluj (1917) şi s-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena, unde şi-a luat şi doctoratul (1920). A fost ataşat de presă la Varşovia, Praga, Berna (1926–1932), consilier de legaţie la Viena şi Berna, ministru plenipotenţiar la Lisabona, profesor la Universitatea din Cluj. După război a fost bibliotecar la Biblioteca Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei, Filiala Cluj. Membru al Academiei Române (1936), exclus (1948) şi reînregistrat (1990), conform lucrării „Enciclopedia identității românești – Personalități”, de Ecaterina Țarălungă.

După perioada de aproape şapte ani în diplomaţie, la Berna si Lisabona, a devenit profesor la Universitatea din Cluj-Napoca, unde s-a creat special pentru el catedra de Filozofia culturii, domeniul principal al activităţii sale de intelectual. Lucian Blaga a murit în 1961 (la vârsta de 66 de ani), într-un moment în care poetul nu-şi epuizase nici pe departe resursele creatoare. Moartea sa prematură a fost deznodământul inevitabil al lungilor ani de persecuţie din partea regimului comunist care l-au transformat pe Blaga într-un paria social, scriu reprezentații instituției de învățământ superior care îi poartă numele, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Mărturia din Procesul comunismului îl menționează și pe Lucian Blaga, care atunci „se găsea în epoca de dizgraţie, mărunt slujbaş la o bibliotecă, atât cât să nu moară de foame”, iar doctorul Iubu a devenit mecena pentru marele filosof:

Pentru stăpânire, în ţară urma o nouă fază, a colectivizării totale şi forţate a agriculturii şi lichidarea „rămăşiţelor ideologice ale vechii lumi. Adunau materiale pentru noua lor campanie care a urmat în 1958-1959. Aşa a fost adus în noua mea celulă dr. Aurel Iubu, pe care l-am avut asistent universitar la clinica O.R.L. din Cluj. Era condamnat 7 ani de zile pentru ajutor legionar. Ce făcuse?

Un coleg de-al lui de facultate, dr. Mihai Uţă, a fost condamnat pentru atentatul împotriva prof.univ. Ştefănescu-Goangă, în 1938. Atentatorul fusese un student, care, e drept, fusese legionar, dar răfuiala a fost personală, studentul voia să-i plătească unui bătrân libidinos batjocorirea surorii sale. Profesorul acesta, după cum se ştia, punea ochii şi mâna pe studente. Cum atmosfera politică impunea o campanie de discreditare a Mişcării Legionare, victimizarea profesorului a devenit şi ea politică, iar dr. Uţă s-a ales cu o condamnare mare, de mulţi ani de închisoare pe care îi excuta şi acum, din 1938, cu o perioadă de întrerupere de 4 luni în 1940, cât a fost eliberat.

În 1945-46, Lucreţiu Pătrăşcanu, ca ministru de Justiţie, a dat un decret de graţiere, care însă nu i-a cuprins pe toţi deţinuţii politici rămaşi de la Antonescu. Pentru cei menţinuţi în închisoare, a urmat o perioadă de relaxare, au fost duşi în colonie fără pază la viile de la Galda, jud.Alba. Doctorul Uţă, de necrezut, umbla liber pe poarta închisorii, veneau ţăranii din jurul Aiudului şi-1 chemau pe la sate, la suferinzii lor. Căci Mihai Uţă, ca şi sfinţii Cosma şi Damian era „doctorul fără de arginţi”. A urmat inflaţia, criza economică din acei ani, închisoarea nu mai avea bani, dar avea bolnavi şi dr. Uţă a primit o împuternicire din partea conducerii penitenciarului să meargă la Cluj şi să aducă de pe unde o şti medicamentele necesare. Cu această împuternicire în mână, a apelat pe la foştii săi colegi, dintre ei mulţi fiind acum ajunşi universitari. I-a dat şi dr. Iubu medicamente. Dacă nu duceam geamantanul umplut cu leacuri de la Farmacia Clinicilor Universitare, de pe strada Babeş, până la gară, chiar eu, cu spatele, împreună cu colegul meu Gicu Scrob, poate le credeam poveşti. în gară l-am cunoscut atunci şi eu pe dr. Uţă. I-am dat geamantanul, l-am suit în tren însoţindu-l cu privirea până nu s-a mai văzut de pe peron. Dar altcineva n-a fost să-l însoţească. Mergea tot la închisoare, singur, să ducă medicamentele.

De unde s-o fi descoperit aceasta, nu ştiu. Eu nu am declarat-o la demascări. Scrob nu era cu mine la Piteşti şi nu era riscul să fiu prins cu tăinuirea. Securitatea n-a vrut să ţină seamă de împuternicirea penitenciarului, dată lui Uţă, a zis că era falsă, a plăsmuit-o el. Dar circulaţia liberă pe C.F.R., văzută cu ochii mei, tot o plăsmuire e?

Dr. Iubu trebuia însă condamnat pentru altele. La reorganizarea comunistă a învăţământului, în 1948, el fusese lăsat pe dinafară, de la universitate. A fost numai o lovitură morală, căci material nu s-a resimţit. Fiind un bun clinician, cu clientelă asigurată, a închiriat cabinetul fostului profesor univ. de chirurgie, Alexandru Pop. Câştiga bine, mai mult decât îndestulător. La ora arestării, mărturisea că a lăsat o garderobă cu 50 de cămăşi.

După ce că fusese bine introdus şi în lumea sportului, funcţionând o bună vreme ca preşedinte al Clubului de fotbal „U”, era şi un om de cultură, un frecvent spectator al Filarmonicii şi al Operei şi un bun prieten al prof. Lucian Blaga. Domnul profesor, numai aşa vorbea dr. Iubu şi în absenţă despre ilustrul său prieten, se găsea în epoca de dizgraţie, mărunt slujbaş la o bibliotecă, atât cât să nu moară de foame. Doctorul Iubu a devenit mecena pentru Lucian Blaga, la sfârşit de săptămână îl ducea la staţiunea Valea Drăganului, unde el îşi construise o cabană de odihnă. Maestrul a compus pentru amfitrion o „inscripţie pe grindă” scrijelită apoi de un meşter drept memento pe grinda frontală. Doctorul mi-a recitat-o, dar n-am reţinut-o. O mai fi rămas?

Când l-au arestat, medicamentele lui Uţă, ca medicamentele, dar cum este cu scrierile lui Blaga, pe care el, Iubu, le-a transmis în străinătate. în ţară îi apăruse traducerea după Faust, dar se vorbea că poetul a fost propus pentru Premiul Nobel.

Şi dai (bineînţeles că bătaie). Degeaba protesta anchetatul că nu el are legături cu cei care umblă peste frontiere, ci numai autorităţile şi membrii de partid. Mâna dreaptă, ridicată drept scut deasupra capului să pareze ranga, a rămas inertă, cu o durere ascuţită, care 1-a secat: se rupseseră amândouă oasele antebraţului. Chirurgia O.R.b. este de mare fineţe şi Iubu îţi pipăia şi acum antebraţul îngrijorat dacă va mai putea opera vreodată.

Nu mai reţin numele călăului – a fost un maior, dar la dosarul de anchetă desigur că el a semnat opera şi dacă cineva ar vrea să-1 caute, l-ar găsi.

Noaptea l-au dus la Clinica de Ortopedie, cu un cojoc pe el, iar acolo i-a pus mâna în ghips un laborant, care era pe atunci secretarul organizaţiei de bază… Medicii toţi îl cunoşteau şi Securitatea nu dorea popularizarea ororilor ce le săvârşea.

Cu mâna în gips, ancheta pe tema începută continua. A fost probabil perioada în care se căuta reconsiderarea poetului (a filozofului, nu încă). A venit un colectiv de la Bucureşti de pe la Minister, Comitetul Central, că au fost vreo patru, cu aceleaşi întrebări asupra operei eventual expediate în străinătate.

Maiorul care-i frânsese antebraţul, ca să pareze o eventuală întrebare a cuiva despre aparatul gispat ce-1 purta anchetatul, a luat-o înainte cu vorba (către Iubu): Vezi domnule dacă nu eşti atent? Apoi către cei patru străini, între care 2 colonei: S-a suit cu picioarele pe closet şi a căzut. Şi iar către Iubu: Să fii mai atent, altădată.

Anchetatul şi-a exprimat nedumerirea asupra faptului că o eventuală premiere a „domnului profesor” ar putea indispune pe cineva.

– Ar fi o cinste pentru cultura română – a zis el. Uitaţi-vă, de curând a venit cineva de la Bucureşti, care fusese în străinătate şi vizitase Muzeul Goethe, de la Weimar, în care între altele sunt expuse şi traducerile făcute după Faust, în toate limbile culte ale pământului.

– Să ştiţi, Maestre, spunea oaspetele, traducerile acelea sunt expuse în ordinea valorii literare, realizate de traducător. A dumneavoastră se găseşte în locul doi.

La care un colonel dintre cei doi a replicat:

–  Cine ştie ce legionăroi or fi pus-o acolo. Nu ştia tovarăşul cu stele că Weimarul este în D.D.R., iar pe acolo nu trăiau legionari, căci i-ar fi extrădat fraţii socialişti, se arată în vasta mărturie publicată online.

Nepotul lui Emil Cioran, Șerban Stavrescu, este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 19:00.

Urmărește interviul integral cu nepotul lui Emil Cioran doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.